basarabeanu

În Moldova, majoritatea dintre noi ne-am obișnuit deja de mult timp cu înfrângerea. Înfrângerea sub toate aspectele. Au fost atât de multe de-a lungul istoriei încât am ajuns să ne identificăm cu ele (înfrângerile), ba chiar aș spune că le-am îndrăgit. Dar n-am stat niciodată să analizăm, să cunoaștem cauzele nereușitelor în lanț, ne-am mulțumit cu explicațiile fugitive, de suprafață. Și, pe lângă toate, mai încercâm să aruncăm vina asupra altora, ba că geografic suntem și am fost vulnerabili, ba că am fost (și, din păcate, mai suntem încă) folosiți pe post de monedă de schimb, ba că România ne-a trădat, ba că prostia omenească… Dar nici în ruptul capului nu încercăm măcar să vedem propriile greșeli, pașii strâmbi pe care-i facem, ci mereu suntem bietele victime nevinovate. Mare adevăr spunea cineva – „poporul își merită conducătorii”. Ne plângem, protestăm împotriva abuzurilor zilnice, împotriva ultimului regim comunist din Europa, dar uităm să protestăm împotriva noastră și mai uităm că noi i-am ales pe cei care ne conduc, care-și bat joc de noi, ne fură, ne umilesc… pentru că le permitem!

În mod paradoxal, deși suntem majoritari, românii/moldovenii sunt singura etnie de pe teritoriul Republicii Moldova care încă (!) nu și-a clarificat apartenența națională, ezitând mereu, azi fiind român, iar mâine moldovean. Suntem majoritari, dar cu statut de minoritate. Orice minoritate din Basarabia își spune deschis ceea ce sunt – rușii sunt ruși, găgăuzii rămân găgăuzi, iar bulgarii nu încetează a fi tot bulgari, pe când basarabenii nu-i pot spune limbii materne pe nume pentru că nu sunt lăsați s-o facă! Or, a spune deschis că vorbim limba română, că suntem români nu înseamnă neapărat a fi unionist și antirus, nu înseamnă a jigni celelalte etnii ale republicii, ci reprezintă dreptul nostru la identitate. Ciudat și dureros este că mulți dintre noi preferăm o identitate falsă – cea moldovenească.

Se pare că basarabenii nu posedă independența de gândire, ei sunt multiplu condiționați ba de opțiuni politice, ba de cele identitare. Iată de ce, după aproape două decenii de „libertate” încă ne mai întrebăm cine suntem, încă mai avem conflicte lingvistice, încă mai ezităm în a alege Estul sau Vestul, România sau Rusia, toleranța sau persecuția, democrația sau despotismul, ordinea sau anarhia. Când îl văd pe basarabean cât de … imbecil gândește mai că-mi vine să-mi iau lumea în cap! Și nu pot pentru că sunt tot ai mei, îi iubesc așa cum sunt și încă mai sper că în inimile lor mai licărește demnitatea și dârzenia dacilor, că se vor trezi într-o zi și vor lua propriile decizii, vor gândi cu propriul creier și vor vorbi în limba lor, nu într-una de împrumut!

Autor: Lilia Cazacu
Sursa: romanism.net

Suntem o națiune genială. Putem cânta orice pe instrumentele noastre naționale )))

Sergiu Laşcu, un tânar de 25 de ani, cu facultate şi master în drept, a fost una din victimile evenimentelor din aprilie. El a fost arestat şi bătut de poliţişti. Printre acei poliţişti era şi vecinul lui cu care se ştiu din copilărie. Fiind liderul unei mişcări naţionaliste, Sergiu, a fost acuzat de extremism, de organizarea dezordinii în masă şi tentativă de „lovitură de stat”.

"A fi legionar înseamnă a fi un bun creştin şi bun român"
( continuarea articolului )

sursa: http://flashmobmd.wordpress.com/

De la ceva care nu există încă, trebuie sa pornească orice discuţie atunci când două sau mai multe etnii folosesc cuvântul „patrie” pentru acelaşi teritoriu. Nu putem oare spera că şi în cazul Basarabiei utopia se va transforma cândva în istorie şi că soluţia pentru o Europă integrată trebuie să devină dinspre acest viitor pe care azi ne este greu sa-l imaginăm?
Problema Basarabiei nu este una a istoricilor. Nu scormonind rănile istoriei vom găsi o soluţie la această problemă, ci disputele istoricilor, în loc să rezolve ceva, vor adânci mereu o dezbinare istorică. Pesemne că manualele istoricilor rusilor şi români nu vor putea fi puse niciodata de acord, deoarece chiar dacă există un unic adevăr istoric, interpretarea lui nu va fi niciodată aceeaşi. Soluţia la problema Basarabiei nu poate veni din trecut, ci doar din acel viitor care astăzi ne pare utopic. Iar viitorul din care poate veni soluţia înseamnă crearea unui teritoriu spiritual aşezat mai presus decât cel pământesc. Pentru că diferenţele de etnii sunt diferenţe de teritoriu doar atâta timp cât o civilizaţie se rezumă la mistica pământului şi face din acest pământ valoarea supremă a civilizaţiei. O bucată de pământ poate fi patrie comună pentru oameni care vorbesc limbi diferite sau care au credinţe diferite, dacă aceşti oameni sunt capabili să construiască laolaltă pe acest pământ teritoriul spiritual a lui „a fi la tine acasă”. Un rus, un român pot să se simtă „la ei acasă”, dacă fiecare îi recunoaşte celuilalt dreptul de a se simţi la el acasă în aceeaşi măsură în care el se simte la el acasă. Nici unul nu trebuie să fie „mai la el acasă” decât celălalt.

Acest echilibru al sentimentului de a fi la tine acasă nu a fost obţinut până acum în istoria Moldovei. Poate că ce se întâmplă astăzi în Basarabia este rezultatul acestui dezechilibru. Poate rusii de aici au practicat vreme de câteva secole „ privirea de pe cal” a celui care se simte stăpân şi este „mai la el acasă”. Poate că basarabenii au simţit apoi nevoia să-şi ia revanşa şi să împrumute, la rândul lor, „privirea de pe cal”. Poate că se joacă astăzi o nefastă schimbare de roluri şi că rănile istorice ale celor umiliţi se confruntă acum cu rănile celor frustraţi şi coborâţi de pe cal.

Dar patria nu este în primul rând un pământ. Noi, care am trăit cativa ani în comunism, ştim foarte bine că un teritoriu prins între graniţe poate să devină un lagăr de concentrare pentru un popor întreg şi că grănicerii pot deveni paznicii acestei închisori din care nu ai cum fugi. Patria, în comunism, este locul din care vrei să evadezi, de care vrei să scapi, tocmai pentru că ceea ce era „la tine” a devenit „la ei” acasă. Eram „la ei”, „la comunişti” acasă, şi nu „la noi”, ca oameni liberi. Iată de ce adevărata patrie este starea de spirit a lui „a fi acasă” care se obţine în legătură cu un anumit teritoriu. Când această stare de spirit este distrusă, unui om i se fură patria. Patria poate fi furată chiar şi atunci când rămâi pe pământul pe care te-ai născut.

Basarabia trebuie să devină starea de spirit a lui „a fi acasă” pentru două etnii diferite pe care istoria le-a aşezat pe acelaşi pământ.

Publicat de Mariana Partas, 10 ianuarie 2010
Basarabia de după Independenţă

Уважаемые дамы и господа,
просмотрев данное видео, я пришел к выводу, что наше общество стремительно деградирует ... глядя на этого морального урода, ненароком задумываешься о эффективности и оправданности тех мер, что предпринимаются тоталитарными диктаторами по отношению к так называемым "паразитам общества".

Pe 25 noiembrie, Institutul European pentru Moldova de la Bruxelles a lansat petiţia “Un clic pentru Limba Romana in Constituţia Republicii Moldova”

Pana in prezent, petiţia a fost semnata de peste 144 de persoane originare din Moldova, in mare parte, si numărul semnatarilor este in continua creştere. Totodată, speram ca iniţiativa sa fie susţinuta cu determinare in favoarea modificării aberaţiei strecurate in legea fundamentala a RM, si anume in articolul 13 al Constituţiei, care stipulează ca “(1) Limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească, funcţionând pe baza grafiei latine.”

Semnăturile fiecăruia sunt picăturile chinezeşti capabile sa convingă legislatorul moldovean de imperativul modificării acestei stângacii care induce in eroare atât cetăţenii RM, cat si străinii, referitor la identitatea noastră lingvistica.

Le mulţumim tuturor celor care susţin si difuzează petiţia, precum si personalităţilor datorita cărora iniţiativa ”Un clic pentru Limba Romana” poate lua proporţii.

Ziua de 31 decembrie, indiferent de an, este o zi deosebită pentru toată populația Pământului și pentru fiecare persoană în parte. Odată cu trecerea într-un alt an, începem o nouă etapă a vieții noastre. Conștient sau nu, la cumpăna anilor încercăm să analizăm tot ce a fost realizat în anul care a trecut, toate momentele bune și cele mai puțin plăcute și, luând în considerare toate acestea, ne stabilim țelurile pentru anul care vine.

De asemenea, pentru mine, această zi este legată de două personalități pe care le respect foarte mult și a căror creație îmi inspiră admirație. Este vorba despre:

Bartolomé Estebán Murillo - faimosul pictor spaniol s-a născut în ziua aceasta cu 392 de ani în urmă. El este unul dintre pictorii mei preferați. L-am descoperit cu câțiva ani în urmă, plimbându-mă prin impozantele săli ale muzeului Ermitaj din Sankt-Petersburg, oraș cumoscut și sub numele de "capitala culturală" a Rusiei. Murillo este una dintre cele mai importante figuri ale picturii baroce spaniole. Primele sale opere au fost influenţate de Zurbarán, Ribera şi de Alonso Cano, opere de mare realism şi cu un stil deosebit care însă, cu timpul, a suferit o evoluţie remarcabilă. Tablourile sale au căpătat importanţă şi datorită faptului că ele coincideau cu gustul burghez şi aristrocratic mai ales în tematicile religioase. Alături de Herrera el Mozo, este unul dintre fondatorii vestitei Academii de Picturi din Sevilia.
( Odina în timpul fugii în Egipt )

Ion Creangă - unul dintre clasicii literaturii române, care a adus o contribuție foarte importantă la cultura națională. Basmele, poveştile şi povestirile sale mi-au luminat copilăria. Cea mai renumită operă a lui Ion Creangă este ”Amintiri din copilărie”, care a fost și este citită cu plăcere de toate generațiile de copii. Astăzi se împlinesc 120 de ani de la trecerea în neființă a acestui mare scriitor roman. Personal, sunt recunoscător acestui mare om pentru clipele frumoase pe care mi le-a oferit și pentru lumea de basm pe care a creat-o.
( Ion Creangă )